,,Copilul mereu merita mai mult”.
,,De ce a luat doar premiul III? Jurizarea nu a fost corectă”.
Lista de afirmații și întrebări cu privire la prestațiile copiilor/adolescenților la concursurile de muzică este lungă. Din această cauză, ne simțim datori să vă menționăm o concluzie pe care noi, toți cei care formăm comunitatea profesorilor la Sonore We, am formulat-o personal, în urma experienței dobândite de-a lungul celor peste 20 de ani în lumea competițiilor de muzică: Niciun rezultat la concursurile de muzică nu reprezintă un eșec, ci doar o piatră adăugată la temelia evoluției noastre.
Să o luăm treptat…
1. De ce facem muzică?
Fiecare dintre noi are propriile sale motive. Cineva ascultă muzică non-stop și nu își imaginează existența fără ea. Altcineva a văzut că un prieten face cursuri de pian și ar vrea să încerce să vadă cum este. Un altul își dorește să ajungă pe scena Bridgestone Arena din Nashville, Tennessee (SUA) sau pe Stadionul Wembley din Marea Britanie, unde artiști precum Beyonce, Adele sau Robbie Williams au adunat zeci de mii de oameni laolaltă. Indiferent de motivul pentru care pornim în această călătorie, noi toți avem un lucru în comun: ne place, ne atrage, simțim muzica și ne-o dorim. Vrem să cunoaștem tot ce ne oferă muzica, vrem să descoperim în ce ne poate transforma. Oricare ar fi motivul, muzica ne cheamă pentru că, dintre toate artele, muzica hrănește sufletul cel mai bine.
2. Am făcut primii pași în direcția muzicii și participăm la prima competiție. Ce înseamnă, de fapt, o competiție muzicală și cum ne ajută?
Este adevărat că repetiția este mama învățăturii și că timpul pe care îl aloci studiului muzicii este cel care determină evoluția ta. Însă adevărata învățătură și experiență se capătă în competiții. Dacă îți dorești să evoluezi și să înveți mai multe despre tine, despre cum te descurci în situații extreme, când ești urmărit atent și jurizat, atunci concursurile muzicale sunt soluția. Niciun artist nu a ajuns să susțină cu ușurință concerte de două ore, uitându-se la ele pe YouTube. A urcat pe scenă de sute de ori până să ajungă să își stăpânească emoțiile și să le folosească într-un mod constructiv.
Într-o competiție muzicală se notează, ca în orice altfel de concurs, prestația celui care este jurizat. Criteriile de notare sunt diferite: nivelul de dificultate al repertoriului, prestația din acel moment, lejeritatea interpretării, tehnica, prezența scenică, etc. Toate aceste elemente au în comun un singur lucru: se jurizează PRIN COMPARAȚIE cu ce prezintă ceilalți participanți pentru că o competiție înseamnă o întrecere între mai mulți care urmăresc, în principiu, același lucru: obținerea unui rezultat, a unui premiu. Mai puțini sunt aceia care își urmăresc propria evoluție și dobândirea unei experiențe. Nu suntem conștienți din primul moment în care ne-am înscris că participarea noastră este, de fapt, un pas înainte în evoluția proprie.
3. Evoluăm diferit!
Ca participant la un concurs întotdeauna trebuie să fii conștient că te prezinți cum ești tu la acel moment. Timpul oferit studiului, implicarea și dedicarea se vor reflecta în prestația ta din acel moment. Desigur, va conta și dacă ai mai participat sau nu la astfel de competiții în trecut pentru că dacă nu ai mai participat, există întotdeauna posibilitatea să nu știi cum să te comporți în acel moment pe scenă și să nu arăți tot ce ai reușit să faci până în punctul respectiv. Și ce crezi? Este în regulă. Este acea piatră la temelia evoluției tale de care povesteam la început. Evoluăm diferit și mereu se vor ivi oportunități de care să profităm pentru a deveni mai buni.
4. Adevărul este cel mai bun profesor!
Dar să povestim puțin și din perspectiva juraților.
Am întâlnit situații în care prestațiile unor participanți au fost notate cu mai multe puncte decât ar fi trebuit. Repet: tot prin comparație și tot referindu-ne la acele criterii de jurizare. Trebuie să înțelegem că adevărul cu privire la prestațiile celor înscriși în concurs este cel mai bun profesor. Un premiu oferit pe post de ,,încurajare” nu este, neapărat, o încurajare. I-am spune, mai degrabă, o ,,falsă încurajare”. Cea mai bună abordare a situației în cazul de față este următoarea: ,,Ai învățat multe din această experiență, iar cu fiecare competiție în parte vei deveni mai bun/ă”. Îndrumătorii noștri ne spuneau de fiecare dată când premiile pe care le câștigam nu ne satisfăceau așteptările sau, din contră, nu le câștigam deloc, faptul că nu este nicio pierdere și că trebuie să acceptăm că se poate mai bine. Adevărul este că existau alți competitori din categoria noastră de vârstă mai bine pregătiți față de noi sau pur și simplu, ceilalți făceau muzică de mai mult timp decât noi și aveau în spate o altfel de experiență competițională.
Adevărul este cel mai bun profesor! Un premiu II oferit unui participant în locul binemeritatei Mențiuni nu înseamnă încurajare. Mai bine îi arăți momentul în care se află cu adevărat pentru că doar așa va veni data viitoare mai ambiționat.
5. Dragă părinte, dintr-o competiție copilul tău evoluează! Încurajează-l prin vorbe frumoase.
De multe ori, cei mai aprigi jurați sunt părinții care contestă rezultatele competițiilor muzicale, în loc să privească adevărul în ochi. Competițiile, indiferent de rezultatele participanților, sunt experiențe pe care trebuie să le trăiască toți cei care aspiră la un loc pe scenă. Așa cum orice lucru frumos în viață se câștigă pe merit, așa este și cu experiența artistică. Orice premiu câștigat este o bucurie, indiferent dacă vorbim de Premiul I, II, III sau Mențiune. Chiar și Diploma de Participare este un motiv de a celebra pasul copilului în direcția evoluției sale. Pentru el, faptul că a urcat pe scenă în fața unor persoane pe care nu le cunoaște și a cântat cu vocea sau la un instrument, a reprezentat un fel de câștigare a unei confruntări cu propriul sine, iar pentru asta ar trebui aplaudat, lăudat și încurajat în continuare.
Și vă mai spunem un lucru: să știți că jurații întotdeauna sunt personalități acreditate, cu experiență în spate, care jurizează obiectiv, pe baza unor criterii clare, concise. Nu există preferințe, nu există jurizări ale propriilor cursanți. Cum te prezinți și ceea ce prezinți juriului, din punct de vedere al materialului muzical, este tot ceea ce contează.
6. Sinceritatea contează mai mult decât orice. Ne place muzica sau preferăm alte manifestări artistice?
Este crud, dar adevărat. Copilul tău se regăsește cu adevărat în muzică sau face asta pentru că îi este teamă să nu te dezamăgească dacă spune nu, dacă se exprimă liber și îți mărturisește că, poate, îl atrag mai mult orele de pictură sau de dans? Sau poate sportul este în topul preferințelor sale?
Detaliile sunt cele care contează și, desigur, comunicarea sinceră. Poate telefonul lui este plin cu articole sportive. Poate fetița ta se uită în fața oglinzii și dansează aproape toată ziua, de aceea nu are timp să studieze la pian. Poate cel mic citește articole și cărți pe diverse subiecte și visează, în secret, să devină scriitor, motiv pentru care chitara stă în colțul camerei sale mai mult decât ar trebui.
Fii sincer cu el și oferă-i toată încrederea de care are nevoie ca să se exprime liber cu privire la pasiunile sale pentru a putea fi încurajat, din timp, în direcția potrivită.
7. Muzica este subiectivă, este despre suflet. Sufletul nu poate fi contestat de nimeni.
Ca să încheiem într-o notă pozitivă, este important să reținem că suntem unici și că orice activitate facem este, în definitiv, unică în lume, pentru că o realizăm în stilul nostru. Dacă vorbim de muzică, vorbim despre dezgolirea sufletului; prin muzică te arăți așa cum ești, te exprimi cum poți mai sincer și mai real. Uneori îți iese, alteori nu, pentru că intervine acea ,,lipsă de experiență” pentru care trebuie să ai răbdare.
Tot ce trebuie să știi, viitorule muzician, este că sufletul tău nu poate fi contestat de nimeni și că, dacă simți muzica, la un moment dat îți vei stăpâni emoțiile și vei putea să te exprimi în exterior exact așa cum simți să o faci.
Ai răbdare, fii sincer și bun cu tine și bucură-te de fiecare pas al călătoriei tale prin universul muzicii pentru că (nu-i așa?) destinația nu este mai importantă decât călătoria în sine.